Ca profesor de muzică, sper mereu să stimulez interesul elevilor pentru lecții. Într-o zi, am adus această cană de chitară la școală și un elev nu s-a putut abține să nu întrebe: „Profesoare, această cană este și din muzică?” Din acea zi, această cană a devenit „vedeta” clasei. Nu numai că m-a făcut să mă simt ca o companie artistică, dar a inspirat și invizibil curiozitatea și entuziasmul studenților pentru muzică. Cana a aprins nenumărate melodii în mintea lor.

Sunt un tată și un bărbat de vârstă mijlocie care obișnuia să iubească chitara. Într-o dimineață, în timp ce beam cafea din această cană, fiul meu m-a întrebat brusc: „Tata, ai cântat la chitară?” Am rămas o clipă uluit, apoi am zâmbit și am spus: „Aproape”. Am început să vorbim despre trupa copilăriei mele și despre istoria muzicii. Această cană a devenit o punte între noi și mi-a permis să redeschid o lume a muzicii de mult adormită.

Sunt un muzician independent și inspirația nu vine în valuri. A bea cafea în fiecare dimineață era un obicei mecanic. Dar de când am început să folosesc această cană pentru chitară, diminețile mele s-au schimbat. Privind liniile de chitară de pe cană mă face să simt că stau în mijlocul unei scene, acordând coardele, în timp ce muzica îmi curge în minte. Este un sentiment foarte real și, de asemenea, mă readuce la sentimentul ritualului creației.

Ca profesor de muzică, sper mereu să stimulez interesul elevilor pentru lecții. Într-o zi, am adus această cană de chitară la școală și un elev nu s-a putut abține să nu întrebe: „Profesoare, această cană este și din muzică?” Din acea zi, această cană a devenit „vedeta” clasei. Nu numai că m-a făcut să mă simt ca o companie artistică, dar a inspirat și invizibil curiozitatea și entuziasmul studenților pentru muzică. Cana a aprins nenumărate melodii în mintea lor.

Sunt un tată și un bărbat de vârstă mijlocie care obișnuia să iubească chitara. Într-o dimineață, în timp ce beam cafea din această cană, fiul meu m-a întrebat brusc: „Tata, ai cântat la chitară?” Am rămas o clipă uluit, apoi am zâmbit și am spus: „Aproape”. Am început să vorbim despre trupa copilăriei mele și despre istoria muzicii. Această cană a devenit o punte între noi și mi-a permis să redeschid o lume a muzicii de mult adormită.

Sunt un muzician independent și inspirația nu vine în valuri. A bea cafea în fiecare dimineață era un obicei mecanic. Dar de când am început să folosesc această cană pentru chitară, diminețile mele s-au schimbat. Privind liniile de chitară de pe cană mă face să simt că stau în mijlocul unei scene, acordând coardele, în timp ce muzica îmi curge în minte. Este un sentiment foarte real și, de asemenea, mă readuce la sentimentul ritualului creației.